ACS Poli Timișoara s-a reunit sub comanda noului antrenor, Ionel Ganea

ACS Poli Timișoara s-a reunit sub comanda noului antrenor, Ionel Ganea

Ionel Ganea a fost prezentat astăzi, 25 iunie, în calitate de antrenor al ACS Poli Timișoara. Conducerea a fixat ca obiectiv revenirea în Liga întâi, noul tehnician a fost mai rezervat și a declarat că:

”Țin să mulțumesc conducerii pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Am ținut să vin aici pentru că e un proiect nou, mie îmi convine să încep de la zero. Trebuie să privim în prezent și viitor. Ca un prim obiectiv mi-am propus să formez aici o echipă cât mai competitivă ca să începem sezonul din Liga a II-a. Eu îmi doresc foarte mult să fac performanță și la acest club din altă postură, de antrenor. Prin condițiile de față eu spun că sunt foarte bune și nu putem să avem decât realizări”.

Ionel Ganea a condus prima ședință de pregătire în calitate de antrenor al ACS Poli Timișoara. S-au prezentat 34 de jucători  dintre care opt sunt seniori care au evoluat în Ligia întîi în sezonul trecut, plus toți tinerii care au fost împrumutați pe la alte echipe dar și 3 jucători noi: Mădălin Mureșan, fundaș stânga, 24 de ani, venit de la Sănătatea Cluj, Istvan Bartok, un mijlocaș central de 20 de ani, de la Miercurea Ciuc și Bogdan Geanimu, atacant de 19 ani, de la CSO Filiași.

Smaranda, Curileac, Străuț, Artean, Drăghici, Birnoi, Oprea și Velcotă și-au prelungit contractele la sume de Liga a doua, Melinte și Popovici urmează să discute și ei cu conducerea. Doman a lipsit motivat, ca și unii juniori ce au avut Bacalaureat astăzi.

˝Ganezul˝ va trebui să trieze lotul, să aleagă ce e mai bun, mai vor fi ceva noutăți în zilele următoare, pentru a putea ataca obiectivul ambițios al conducerii, revenirea în Liga întâi.

 

sursa text și poze: pressalert.ro

 

Lotul utilizat de ACS Poli în ediţia 2017/2018 a Ligii 1 Betano:

Portari
Cătălin Straton – 24 jocuri;
Vasile Curileac – 15 jocuri;
Mădălin George Smaranda – 1 joc.

Fundaşi
Valentin Creţu – 16 jocuri, 1 pasă decisivă;
Cristian Melinte – 37 jocuri;
Gabriel Cânu – 26 jocuri, 1 gol;
Alexandru Ţigănaşu – 17 jocuri, 1 pasă decisivă;
Alin Şeroni – 24 jocuri, 2 goluri;
Cristian Bocşan – 7 jocuri;
Denis Haruţ – 16 jocuri;
Bogdan Străuţ – 14 jocuri;
Khubutia Akaki – 2 jocuri;
Alexandru Neagu – 2 jocuri;
Maximiliano Oliva – 11 jocuri;
Răzvan Raţ – 10 jocuri.

Mijlocaşi
Andrei Artean – 36 jocuri, 3 goluri (2 din penalty);
Josip Soljic – 16 jocuri;
Alexandru Munteanu – 35 jocuri, 4 goluri, 5 pase decisive;
Gabriel Vaşvari – 36 jocuri, 5 goluri (3 din penalty), 2 pase decisive;
Cosmin Bîroi – 29 jocuri, 2 goluri, 1 pasă decisivă, 1 penalty obţinut;
Vlad Mihalcea – 1 joc;
Alexandru Ciucur – 37 jocuri, 3 goluri, 1 pasă decisivă;
Marius Croitoru – 16 jocuri;
Cătălin Doman – 16 jocuri;
Sebastian Mailat – 14 jocuri, 2 goluri, 1 pasă decisivă;
Ivan Curjuric – 11 jocuri;
Lucian Cosmin Oprea – 3 jocuri;
Andrei Enescu – 11 jocuri, 1 gol;
Adrian Zaluschi – 3 jocuri, 1 penalty obţinut.

Atacanţi
Cristian Bud – 5 jocuri;
Miguel Bianconi – 9 jocuri;
Octavian Drăghici – 23 jocuri, 5 goluri, 2 penalty-uri obţinute;
Camaldine Abraw – 7 jocuri, 1 gol;
Sebastian Velcotă – 8 jocuri;
Alexandru Popovici – 7 jocuri, 1 gol, 1 pasă decisivă;
Mihai Roman II – 13 jocuri, 1 gol, 1 pasă decisivă, 1 penalty obţinut.

Antrenori: Ionuţ Popa – 23 jocuri, Leontin Grozavu – 8 jocuri, Adrian Neaga – 9 jocuri.

 

 

Lasă un răspuns