„Am luat-o de la zero în acest sezon, şi am ajuns aproape de vârf”

araujo sportaradNumai două zile ne mai despart până la debutul marii finale a campionatului. Univ Goldiş ICIM vs. CSM Târgovişte, ce putea fi mai spectaculos de atât? Marţi şi miercuri, primele două acte au loc la Arad, de la ora 18 respectiv ora 18. „Mă simt bine în postura de antrenor al uneia din echipele finaliste a campionatului. Mai ales că cine se gândea, în septembrie, că vom ajunge aici? Dar ne-am făcut treaba şi am ajuns până aici. Sunt fericit că fetele pe care le pregătesc vor juca a 3-a finală în acest sezon. Este o finală tare, dar am muncit tot sezonul pentru a putea fi în această fază. Fetele se resimt, a fost totuşi un sezon lung, cred că vreo 50 de meciuri. Cred că suntem singurii în baschetul feminin românesc care în acest sezon am disputat atâtea meciuri. Târgovişte a meritat la rândul ei să ajungă aici. E o echipă valoroasă, şi a fost şi înainte să vină Givens. Fetele noastre vor să câştige, pentru că e normal o dată ce au atins finala. Am luat-o de la zero în acest sezon, şi am ajuns aproape de vârf. Toată lumea trebuie să respecte munca pe care am făcut-o, şi ce am realizat. Fanii noştri reprezintă o armă importantă, şi sper să vină într-un număr cât mai mare să ne ajute, cum au mai făcut-o de atâtea ori”, a spus antrenorul Jose Araujo.

5 Comments

Leave a Reply