Dezlegare la spectacol: Univ.Goldiş ICIM şi Sepsi se înfruntă luni, în primul meci al semifinalei de campionat

icimFinalul sezonului intern în Liga Naţională de baschet a intrat în linie dreaptă, iar campioana în exerciţiu este chemată să îşi confirme dominaţia din sezonul regulat. Câştigătoare şi a Cupei României, Univ.Goldiş ICIM vrea să realizeze eventul, mai ales că beneficiază în play-off de avantajul terenului propriu şi al sprijinului venit din tribune, dar şi de cel mai bun lot. Favorite în semifinala cu Sepsi, care se joacă după sistemul „cel mai bun din 3 meciuri”, arădencele vor să facă primul pas spre ultimul act al campionatului.

„Galben-albastrele” au prima şansă: avantaj important al terenului propriu

Nu se anunţă însă o misiune tocmai uşoară, formaţia din Sfântu Gheorghe oferind o replică foarte bună în meciul de campionat de la Arad, dar şi în finala Cupei României, ambele câştigate de Rhoads et.company la mare luptă. Milovanovic, accidentată la gleznă, nu va fi la dispoziţia lui Jose Araujo, în timp ce americanca Williams, în revenire după problemele la genunchi, nu este încă 100% din punct de vedere fizic, dar va fi aproape sigur pe teren. De cealaltă parte, Sepsi vine la Arad dintr-o postură care îi convine, de „outsideră”, dar oaspetele au capacitatea să dea marea lovitură. Vedeta adversarelor este americanca Samantha Prahalis, coşgetera campionatului urmând să evolueze din vară în WNBA, la Atlanta Dream.

icim 2Alba Iulia şi Târgovişte vor şi ele în finală

Zoran Mikes are la dispoziţie însă şi alte jucătoare valoroase, precum Loyd, Ivancevic, Mitov, Paşcalău, Watson sau Dincă. Astfel, spectacolul poate începe, iar cei mai câştigaţi sunt suporterii arădeni, aşteptaţi în număr mare la acest prim meci al semifinalei, programat luni la Sala Sporturilor, cu începere de la ora 19. Meciul doi este programat vineri, 18 aprilie, la Sfântu Gheorghe, iar dacă va mai fi nevoie, decisivul se va juca pe 23 aprilie, tot la Arad. În cealaltă semifinală a campionatului, ceva mai echilibrată, se înfruntă după acelaşi sistem locurile 2 şi 3 după sezonul regulat, CSU Alba Iulia şi CSM Târgovişte, cu avantaj al terenului propriu de partea fetelor din Cetatea Unirii.

„Campioane pentru copii” – o acţiune lăudabilă

Cum îi stă bine unei echipe campioane, Univ.Goldiş ICIM debutează în semifinală cu o acţiune de suflet, îmbrăţişând propunerea Asociaţiei Cetatea Voluntarilor, de a aduce o mică bucurie copiilor cu probleme. Cu această ocazie, suporterii arădeni care vor asista la meciul de luni sunt invitaţi să vină cu o jucărie de pluş pe care să o doneze copiilor nevoiaşi în cadrul acţiunii „Campioane pentru copii”. Cum şi prima acţiune de acest gen a avut un mare succes, oficialii campioanei “en-titre” nădăjduiesc că parchetul Polivalentei se va transforma din nou într-un covor de pluş.

Foto: baschetarad.ro

3 Comments

Leave a Reply