A fost creată de un sportiv american și vine din familia dietelor disociate. Se bazează pe ideea conform căreia organismul nostru procesează și metabolizează într-un ritm diferit atât glucidele cât și proteinele și fibrele. Dieta Rina combină anumite tipuri de alimente pentru a pierde în greutate și a ajuta la îmbunătățirea ratei metabolice.
Dietele disociate promit o digestie mai ușoara, dieta Rina se încadreaza cu succes în aceasta categorie.
În plus:
- Dieta Rina durează 90 de zile, timp în care se adoptă mai multe cicluri de câte 4 zile de alimentație disociată
- Cele 4 tipuri de alimente permise în dieta sunt: proteinele, carbohidrații, amidonul și vitaminele
- În fiecare zi trebuie respectate 3 principii esențiale: al purificării, al ingestiei și al digestiei (cu respectarea meniurilor disociate)
- Mesele se iau la intervale de timp egale, ultima masa a zilei având loc înainte de ora 19:00, sunt excluse gustările între mese, dulciurile, prăjelile, mâncarea fast food și semipreparată și băuturile carbogazoase.
- Ea a fost aprobată de mai mulți medici nutriționisti și cardiologi și numită ca una dintre cele mai sănătoase
- Este ușor de ținut în comparație cu alte diete, este echilibrată din punct de vedere al principiilor nutritive și nu în ultimul rând, respectă regulile unui stil de viață sănătos.
- Corpul nu se înfometează, își ia aportul necesar de carbohidrați, proteine și vitamine, iar țesutul adipos se reduce semnificativ.
Dieta Rina pe zile
Pentru început, pe parcursul dietei Rina micul dejun rămâne același. Nu vei consuma aceleași alimente pana te vei plictisi de ele, ci fructe proaspete sau uscate, semințe sau legume proaspete, alternativ dar niciodată combinate.
Mai apoi, dieta Rina are câteva principii clare. Prima zi este ziua proteinelor, a doua, ziua legumelor, a treia, ziua de carbohidrați, iar a patra ziua de fructe. După patru zile reiei dieta, însă având în vedere alimentele numeroase pe care le ai la dispoziție, poți fi destul de flexibilă (de exemplu, în prima zi de proteine poți alege carne de pui la grătar iar în a doua zi de proteine pește la cuptor sau carne de curcan).
De asemenea, acest regim implică trei faze, esențiale în procesul de slăbire, perioada de purificare (între 4 dimineața și ora prânzului când poți consuma fructe sau legume la interval de două ore), perioade de ingestie (de la prânz până la ora 20, când trebuie să consumi grupa alimentară a zilei) și perioada de digestie (între 20 și 4 dimineața, când te abții de la mâncare).
Aceste trei etape nu sunt alese la întâmplare, ci sunt sincronizate cu etapele firești ale procesului de digestie. Dacă ai o viață agitată, dormi când apuci sau, mai rău, mănânci ce găsești la magazin când îți este cel mai foame, organismul va compensa aceste deficiențe prin acumularea rezervelor atunci când are acces la alimente. Mai jos sunt principalele etape zilnice ale dietei Rina.
Faza de purificare
În această primă fază a zilei, se începe un proces de eliminare a toxinelor acumulate anterior. Micul dejun, format din fructe, legume (acestea pot fi consumate zilnic, proaspete sau fierte) sau semințe/nuci (cantitatea este la alegere pentru fiecare), pregătește organismul pentru următoarele mese și oferă vitamine care facilitează procesul de detoxifiere și energie pentru antrenamentul de acasă sau de la sală.
Este recomandat mai ales un consum de fructe suculente sau legume proaspete; alternativ, poți prepara sucuri naturale din fructele sau legumele preferate (evită să combini mai multe tipuri de fructe sau legume la micul dejun) însă acest lucru nu ar trebui să devină un obicei.
Dacă îți mai este foame după micul dejun, bea un ceai neîndulcit și ia o porție de fructe sau legume la două ore distanță.
Faza de ingestie
În această etapă sunt incluse prânzul și cina (dieta Rina nu recomandă gustări între aceste mese). Pentru prânz poți alege carne și produse animale, legume, fructe sau carbohidrați în orice cantitate dar în funcție de fiecare zi.
Flexibilitatea dietei îți permite să combini la felul principal o porție de carne de pui gătită la aburi cu o salată de crudități generoasă (fără ulei) și o felie de pâine care sigur îți vor ajunge până la ora cinei.
Cina este, la fel, la alegerea ta, atât timp cât respecți principiul cel mai important al dietei, disocierea grupelor alimentare (vezi mai jos sugestii de alimente pentru fiecare grupă alimentară în parte) și eviți preparatele cu ulei.
Faza de digestie
În această etapă, cuprinsă între ora 20 și 4 dimineața, nu se consumă niciun aliment. Această fază implică extracția și asimilarea nutrienților consumați în etapele anterioare.
Faza de digestie coincide cu perioada de odihnă, deci îți va fi mai ușor să te abții de la mâncat (este indicat să iei cina cu cel puțin trei ore înainte de culcare).
Ce alimente poți consuma? Dieta Rina pe zile
Dieta Rina cuprinde un meniul alimentar destul de flexibil, permițându-ți să consumi o gamă largă de proteine, carbohidrați, fructe și legume. Mai jos poți vedea câteva sugestii de alimente pentru fiecare grupă și zi a dietei în parte. Nu uita să variezi alimentele de la un ciclu al dietei la următorul și să eviți gustările frecvente.
Ziua 1 – Proteine
Chiar dacă e vorba de ziua cu proteine, ai mai multe opțiuni de mese decât ai crede. Poți consuma carne de pui, curcan, porc sau pește la cuptor, grătar, fiert sau la aburi, salate de legume (este recomandat o salată de legume fără ulei la fiecare porție de carne) precum și brânză, ouă sau lapte. Mai jos este o listă completă cu alimentele pe care le poți consuma în ziua cu proteine:
- carne de pui
- carne de vită
- carne de porc
- carne de curcan
- lapte, iaurt, lapte bătut
- brânză
- ouă
- roșii
- varză
- conopidă
- morcovi
- castravete
- măsline
- țelină
- pătrunjel
- usturoi
- ceapă
Ziua 2 – Legume
După un mic dejun plin de substanțe nutritive, poți găti legume la cuptor, pe grill sau la aburi cu sau fără sos (pregătit în casă). Mai jos sunt câteva sugestii de alimente permise pentru ziua cu legume:
- ceapă
- cartofi
- broccoli
- ciuperci
- varză proaspătă sau murată
- orez integral
- năut
- salată verde
- roșii
- castraveți
- ridichi
- morcov
- conopidă
- avocado
- quinoa
- hrișcă
- orz
- mazăre
- fasole
- linte
- soia
Ziua 3 – Carbohidrați
Pentru mulți, a treia zi a dietei Rina este cea mai așteptată, deoarece le permite să consume alimente considerate interzise în alte diete, precum pizza, paste sau tort. Indiferent de câtă pizza sau lasagna consumi trebuie să îi alături o salată mare de legume (de ingrediente depinde procesul de detoxifiere). Mai jos sunt cele mai populare alimente ale zilei de carbohidrați:
- porumb
- alimente cu făină albă
- paste
- lasagna
- produse de patiserie
- înghețată
- tort
- ciocolată (1-2 cuburi de ciocolată amăruie sunt obligatorii la cină)
- prăjituri
Ziua 4 – Vitamine din fructe și legume proaspete
În a patra zi a dietei Rina vei consuma fructe proaspete sau uscate, suc de fructe sau legume, nuci și semințe (nu combinate), legume proaspete (consumate simplu sau sub formă de salată) și alte alimente în care predomină vitaminele. Mai jos poți vedea câteva sugestii de alimente pentru a patra zi a dietei Rina:
- banane
- kiwi
- portocale
- fructe de pădure
- ananas
- grepfrut
- mere
- pere
- prune
- pepene roșu și galben (nu combinate la aceeași masă)
- mango
- ardei roșu
- roșii
- castraveți
- pătrunjel
- salată verde
- nuci
- migdale
- caju
- semințe de floarea-soarelui/in/cânepă
Ciclicitatea dietei Rina este motivul pentru care funcționează atunci când vine vorba de pierderea kilogramelor în plus. Alternarea grupelor de alimente înseamnă evitarea rutinei și a încetinirii arderilor. Cu toate acestea mereu va exista riscul de a te îngrășa la loc, motiv pentru care după finalizarea dietei este bine să eviți să mănânci ca înainte și să începi ușor procesul de diversificare (introducând treptat o nouă categorie alimentară) pentru ca într-un interval de timp care îți este potrivit să realizezi schimbarea stilului de viață (este important ca diversificarea să se facă treptat pentru a preveni apariția problemelor digestive).