„Fluierașii” arădeni iau cuvântul. Hărduț: „Fără pasiune nu poți reuși în arbitraj”

hardutLa 36 de ani, Gabriel Hărduț este unul dintre cei mai experimentați, dar și populari, arbitri arădeni. „Hari”, așa cum îi spun prietenii și cunoscuții, s-a remarcat mereu prin modestie, profesionalism și spirit de sacrificiu. Pe lângă jocurile oficiale din cele trei eșaloane județene, Hărduț a fost și este arbitrul care onorează invitațiile pentru un…antrenament cu ocazia amicalelor formațiilor arădene. Pe ploaie, vânt, zăpadă sau temperaturi de cuptor, „fluierașul” e mereu pe gazon, un reper pentru generația tânără. Totodată, asistentul adoră să împartă dreptatea și la copii și juniori, făcând – de altfel – parte din Comisia de specialitate din cadrul AJF Arad

–          Hari, de ce ai optat pentru meseria de arbitru?  

–          E simplu, pasiunea pentru fotbal pe care am avut-o din fragedă copilărie. După terminarea junioratului ca jucător, suferind o accidentare destul de gravă, dar și considerând că nu am calități pentru a ajunge un fotbalist de succes, am optat pentru cariera de arbitru. Astfel, rămâneam în fenomen și îmi alimentam dragostea pentru sportul rege.

–          Ce înseamnă arbitrajul pentru tine?

–          În primul rând, îmi ocupă o mare parte din timp din 1997 încoace. Arbitrajul este marele meu hobby, iar ultimii 17 ani i-am trăit în funcție de acesta. De multe ori, studiile, profesia și familia le-am pus pe planul al doilea, după arbitraj.

–          Care ar fi calitățile unui arbitru bun?

–          Ar fi câteva fără de care nu poți pătrunde și, mai ales, să te menții în branșă. Aș enumera: seriozitatea, munca, perseverența, încrederea în tine și, nu în ultimul rând, șansa.

–          Cred că de șansă se leagă și marele tău regret legat de arbitraj.

–          Într-adevăr, în 2003 am susținut examenele de promovare în Liga a 3-a și am căzut primul sub linie. Am luat 7,99 la testul teoretic și nu a fost de ajuns. Aici a intervenit și norocul și asta pentru că un arbitru dintr-un alt județ a fost admis de conducerea Comisiei Centrale de Arbitri. Apoi, în 2004, chiar înainte de testele fizice am suferit o accidentare și nu m-am mai putut prezenta la concurs. Nepromovarea în loturile FRF rămâne marea mea supărare din arbitraj.

–          Care ar fi cea mai frumoasă amintire din arbitraj?

–          Cele mai frumoase momente le-am trăit în Ungaria, la turneul Youth Football Festival, unde am arbitrat în fața a peste 5000 de spectatori jocul dintre maghiarii de la Kaposvar și italienii de la Brescia, la categoria Under 19. În afara terenului, am fost onorat de câștigarea premniului pentru cel mai bun arbitru asistent din fotbalul județean. Se întâmpla la finalul anului 2011.

–          După cum știi, o parte dintre colegii tăi au fost agresați pe terenul de fotbal…

–          Din fericire, eu nu am avut parte de așa ceva. Doar la primul meu meci ca arbitru de centru, la Archit Arad – Nădlac, în Promoție, după acordarea unui cartonaș galben parcă am fost împins de un jucător. De atunci, nu am mai avut parte de evenimente neplăcute, de gesturi violente îndreptate împotriva mea.

–          Care crezi că e arbitrul numărul unu din România în acest moment?

–          Cunoscându-l de atâția ani și arbitrând împreună, merg pe mâna arădeanului nostru la „centrali”. Ovidiu Hațegan a ajuns la un nivel care îi face cinste lui și județului nostru. La asistenți, îmi place arbitrul asistent Cristian Nica. Are o eleganță aparte în gestică și o anumită naturalețe în luarea deciziilor în timpul partidelor.

–          Se știe că mulți fotbaliști mulțumesc soțiilor, părinților, fraților pentru înțețegere și susținere. La arbitri cum e?

–          Și aici familia este cea mai importantă. Din punctul meu de vedere, ea îți dă echilibrul necesar și te ridică de la pământ în momentele cele mai grele.

–          De multe ori te-am văzut dându-le indicații colegilor tăi mai tineri în timpul meciurilor. Ce le-ai spune și într-un cadru mai oficial?

–          Din capul locului, trebuie să se gândească bine dacă li se potrivește cariera de arbitu. Din prima zi de cursuri trebuie să-și dorească să ajungă la cel mai înalt nivel și să realizeze că depinde doar de ei dacă vor ajunge în vârf. Apoi, pasiunea nu are voie să se stingă niciun moment,  fără ea mai devreme sau mai târziu o să te împotmolești pe drum.

3 Comments

Leave a Reply