Gherman îi cunoaște din interior pe reșițeni: „O echipă solidă, dar ne jucăm șansa”

gherman5După despărțirea de Alexandru Pelici, Cătălin Rufă a parcurs același drum ca și Adrian Marțian, care rămăsese și el fără antrenorul Falub. Patronul „roș-negrilor” a apelat la Alin Artimon, care l-a refuzat și așa a ajuns la Stelian Gherman. Actualul tehnician al „Bătrânei Doamne” și-a început treaba la Reșița, însă avea să conducă doar trei antrenamente la mijlocul lunii septembrie. „Principalul motiv pentru care nu am rămas au fost condiţiile. Profesional nu îmi puteam desfăşura activitatea, nici starea terenului nu era bună şi nu dispuneam de timp pentru a se crea condiţii necesare. Decât să mă opresc la jumătatea drumului, am preferat să nu pornesc deloc. Unii s-au grăbit să mă dea antrenor”, spune Gherman la acea vreme. Între timp, fostul fotbalist al lui U. Cluj a acceptat să o pregătească pe UTA, unde e greu de crezut că are condiții mai bune decât în Valea Domanului.

Dar, scurta aventură a lui Stelian Gherman la Reșița îi folosește acum, când trebuie să pregătească disputa de vineri. „Chiar dacă au pierdut din calitate odată cu plecările lui Tomozei și Vătăjelu, Reșița  rămâne o formație solidă. Domnul Rufă și primăria din Reșița fac echipă bună, nu întâmplător au ajuns în play-off și vor mai pune destule probleme în acest sezon. Cunosc în mare lotul lor, o să încerc să folosesc informațiile pentru un rezultat bun în fața lor. Din punct de vedere tactic, la situația de acum de la UTA, mi-e la îndemână să pregătesc faza defensivă. Pentru construcția jocului și atac aș avea nevoie de fotbaliști mai bine pregătăți fizic și tehnic. O să încercăm să ne descurcăm cum putem, ne jucăm șansa”, a explicat „principalul” arădenilor.

Leave a Reply