Ignea: „A lipsit emoția ce o simțeai la Arad, fără spectatori și galerie UTA nu mai e aceeași”

igneautaFC Olt s-a impus la Arad cu scorul de 3-2 și după ce Olimpia Satu Mare a pierdut la Mioveni a devenit sigură de prezența în play-off. Practic, slătinenii și-au îndeplinit obiectivul stagional, iar Alin Ignea a contribuit din plin cu „dubla” sa din Calea Aurel Vlaicu. Evoluând în spatele singurului vârf, Claudiu Ionescu, fostul mijlocaș „textilist” s-a simțit ca peștele în apă pe gazonul unde s-a simțit atât de bine, atrăgând atenția prim divizionarelor. De fapt, Ignea a plecat liber de contract de la UTA în vara anului 2012 cu destinația Pandurilor Târgu Jiu, ajungând la Slatina după o paranteză la FC Botoșani, grupare cu care a promovat în elită a finalul stagiunii trecute.

– Alin, cum ai simțit meciul din teren?

  • A fost o prestație bună a noastră, ne-am dorit să ne îndeplinim obiectivul, acela de calificare în play-off. Mă bucur că am reușit să ne impunem și să luăm cele trei puncte.

  • Ai surprins lumea prin cele două goluri ale tale.

  • Cam puțină lume a fost prezentă ca să o pot surprinde.. Așa e, am marcat o dublă fiind omul potrivit la locul potrivit. E prima din campionat, dar nu am decis să mă bucur vizibil pentru aceste reușite.

– Apropo, cum a fost să joci pe stadionul UTA-ei cu atât de puțini spectatori în tribune și fără galerie?

  • Foarte ciudat, niciodată nu m-aș fi gândit că se va ajunge într-o asemenea situație. Sincer să fiu, a lipsit emoția pe care o simțeai când intrai pe teren la Arad. Era altceva, cu tribunele aproape pline, cu galeria care cânta fără încetare. Practic, a fost un meci anost, i-a lipsit totul.

  • Crezi că a contat asta și în evoluția jucătoriilor de la UTA?

  • Cu siguranță. Știu cum e, ei trec la UTA prin momente grele, cum am făcut-o și noi. Dar, cel puțin noi aveam sprijinul galeriei. Intram pe teren și luptam pentru suporteri. Acum, să nu ai nici suporterii alături e foarte greu, dacă nu imposibil să mergi mai departe

– Ați ajuns în play-off, dar nu aveți nicio șansă de promovare, fiindcă nu ați depus dosarul de licențiere…

  • Asta pentru că atunci când s-au cerut dosarele, noi ocupam locul 8. S-au cerut dosarele doar pentru primele cinci-șase echipe clasate și nu era normal să se întâmple așa. Obiectivul nostru a fost calificarea în play-off, iar de acum încolo vom încerca să câștigăm fiecare meci, fără să ne intereseze prea mult ce se va întâmpla mai departe.

FOTO: Viorel Musca

Leave a Reply