Majoritatea utiștilor au refuzat să joace la Reșița, lotul va fi completat cu juniori!

utisti23

Sătui de poveștile lui Adrian Marțian, care la începutul săptămânii le promitea că va ajunge la Arad pentru a le achita măcar unul dintre salariile restante, marea parte a fotbaliștilor „Bătrânei Doamne” au decis că nu e cazul să mai respecte programul echipei.

Prin urmare, la antrenamentul de joi dimineața, stafful tehnic și-a făcut treaba doar cu jucătorii care s-au pregătit normal, în timp ce restul au făcut ce i-a tăiat capul. „Sunt într-o situație ingrată, dificilă, între ciocan și nicovală. Patronul îmi cere rezultate, dar fără jucători mulțumiți nu se poate obține nimic. Eu respect fotbalistul, știu că nu-i pot cere să se antreneze și să dea totul pe teren la un meci oficial dacă nu e liniștit. Personal nu mă pot uita în ochii lor atâta timp cât existe restanțe salariale importante”, a recunoscut Stelian Gherman, antrenorul principal al arădenilor.

Pentru confruntarea de la Reșița doar șase fotbaliști din lotul primei echipe s-au pus la dispoziția clubului. Este vorba despre cei tineri: Popescu, Florin Ardelean, Gornic, Farcaș sau Lazea, plus mai experimentații Horvat și Oltean. Prin urmare, lotul de 18 va fi completat cu juniorii republicani A și anume: Stanciu, Bocșa, Dan, Dănuț, Simion, Macovei, Mircea Ardelean, Lazăr, Sandu și – surpriză – Trabalka. Talentatul atacant a avut interzis la prima echipă de la iscusitul director sportive, Cătălin Barbu, dar pentru deplasarea din Valea Domanului, în lipsă de efectiv, e bun de joc. Probabil, pe bancă va sta și antrenorul grupei, Sandu Gaica și asta pentru că e cel mai avizat să-i propună lui Stelian Gherman ce jucători să folosească și pe ce posturi.

„Mergem să jucăm, nu știu dacă putem emite pretenții la un rezultat pozitiv. Nu le puteam impune jucătorilor să vină la Reșița dacă nu-și doreau acest lucru. De această dată, o să stau pe bancă, însă, de luni, dacă nu voi avea condiții să pregătesc ca lumea meciurile de play-out, nu știu dacă voi mai continua la UTA”, a concluzionat antrenorul principal al „alb-roșiilor”.

18 comentarii


    1. Nu ca acum iar nu mai vezi nici urma de lingai pe aici …

      Răspunde

    2. Ce o sa zica si acuma ca totul e miere si lapte si ca trebuie sa se aibe incredere in febletea lor cocalarul.
      Jucatori nu ii inteleg de ce refuza sa mearga sa joace ca dor ei au fost cei care dupa ce au scandat impotriva cocalarului au dat-o la intors si au inceput sa linga ce au scuipat.
      Acuma ce vor?Sa mearga si sa joace ca doar au incredere si au avut in cocalar.
      Cand noi suporteri ne zbateam pentru ei, jucatori ce au facut ne-au intors spatele si ne-au tradat.Acum suferiti asta e voi ati vrut si stiti cum se numeste asta lucru manual pentru ca ce isi face omu cu mana lui se numeste lucru manual si voi fix asta ati facut

      Răspunde

      1. Ei is mai lenti cu capu, ce sa le faci. Le -au mai trebuit 2 luni in plus de batjocura si umilinta pana s-au prins si ei, dar totusi se pare ca nici de data asta toti…

        Răspunde

  1. Au disparuti toti in gauri ca harciogii. Unde sunteti harciogilor?

    Răspunde

  2. mari fotbalisti neagu cand vrea nu ia rosu apostu da gol cand isi aduce aminte salajan eterna speranta popescu daca mere in alta parte va fi fotbalist de ce au aceptat sa ii minta martipan …. pt bani neagu si apostu sala si poescu au viitoru in fata daca au minte bafta la sala si popescu neagu si apostu au alte treburi cu fotbalul de performanta nu au treaba

    Răspunde

  3. cine vb neagu azi a fost cu trica maine cu martipan mare caracter neagu asta

    Răspunde

    1. Haideti sa ii dam pace si sa nu judecam pe nimeni. Probabil si el regreta calea aleasa. Nu mai trebuie sa punem si noi gaz pe foc pentru ca nu ne sta in fire sa ne bucuram de raul nimanui.

      Răspunde

  4. Pai de ce a mai acceptat Gherman sa fie antrenor daca stie in ce situatie se afla echipa lui martian ?! Acum de ce se plange daca stia de situatie !

    Răspunde

  5. Credeti ca ei nu stiu ca aveam dreptate ? Din pacate si legea insolventei e de rahat si frf judeca cu greutate memoriile , insa e adevarat ca nici unul dintre ei nu a incercat sa se lupte cu martipan si s-au multumit cu situatia asta de batjocura . Sa ne vedem noi de UTA si sa ii lasam pe ei cu problemele lor sa si le rezolve cum stiu ei. Noi le-am oferit ajutorul si unii dintre ei au inteles si apreciat asta. Restul sa se descurce singuri sau cu ajutorul lingailor lui martipan.

    Răspunde

  6. nu trebuie sa dam in nimeni.unii si-ai dat seama mai repede altii nu.asta e,nimeni nu e faricit de situatie

    Răspunde

  7. @Kidu asta e atitudinea corecta insa sper sa nu il vad pe el si pe Apostu incercand sa se aproprie de UTA sa si vada de drumul lor

    Răspunde

  8. TRIST ,FOARTE TRIST, CEEA CE SE INTAMPLA IN ACESTE MOMENTE LA UTA !!
    VINA ESTE A TUTUROR , A NOASTRA A ARADENILOR , INDIFERENT DE CE PARTE A BARICADEI ,NE-AM AFLA , INDIFERENT DE SUSTINEREA UNEI SAU A ALTEI ECHIPE ,UTA ARAD SAU UTA BD , SI DACA AR MAI EXISTA INCA 5 ECHIPE UTA PE LANGA ACESTEA DOUA , IN INIMA NOASTRA A ARADENILOR , CUVANTUL UTA INSEAMNA CEVA IMPORTANT. UNDE AU DISPARUT ACESTE DORINTE DE REUSITA , DE MANDRIE DE A FI UTIST, NE-AM LASAT PRADA ALTOR PERSOANE DIN ALTE PARTI ALE TARI, MAI MULT SAU MAI PUTIN BINE VOITOARE CARE AU DUS IN ACESTE CLIPE , LA MOMENTE PENIBILE PENTRU FAMILA UTISTILOR INDIFERENT CA IUBESC SAU DETESTA IN ACESTE MOMENTE UTA LA CONDUCEREA CAREIA SE AFLA , matipan SI gio , NOI CA ARADENI OARE MAI PUTEM FACE CEVA PENTRU ECHIPA NOASTRA , PENTRU ECHIPA CARE A FACUT CA ARADUL SA FIE CUNOSCUT IN LUME IN ANI 70 , SA UIMEASCA ROMANIA PRIN NUMARUL MARE DE SUPORTERI, AVUTI INTR-UN MECI DE BARAJ IN DEPLASARE LA O DISTANTA DE 250 DE KM . UNDE AU DISPARUT ? 🙁

    Răspunde

  9. Trabalka trebuie neaparat directionat spre UTA ARAD…

    Răspunde

  10. „lingailor lui martipan” ? vreau explicatie, ca eu nu inteleg ? cine sunt lingaii lui martipan ? vreau nume si prenume. nu mai inventati dusmani care nu exista. cred ca maxim „dascalul” era increzator in personajul martian si poate barbu (redus mintal) + micsa (creditor si executant). in afara de ei nu exista nimeni care sa il fi „lins” pe martian. jucatorii aveau contracte, familii, sperante la bucati de salarii, macar pana in vara. stiti si voi cat de valorosi sunt. daca erau valorosi aveau cereri de la alte cluburi. ce vroiati sa faca? normal ca au stat sa isi faca meseria cum au putut. nu au stat pentru martian si nici din drag de UTA. pe langa ei mai exista si suporteri ai actualei echipe din liga a doua, oricum ati numi-o.
    parerea mea e ca trebuie acceptat ca exista si alti suporteri, mai putini ce-i drept, care nu accepta mutarea la UTAbd. asta nu ii face automat lingaii lui martipan, nici harciogii lui adymax. respectati si alte opinii va rog.

    Răspunde

    1. uita-te la sondajul cu increderea in patronii de la echipa de liga 2-a … sunt citeva zeci de persoane care au incredere in imparat ca da banii si aproape jumate din ei ca la anu echipa se bate la promovare …

      cei care iubesc echipa, adica jucatorii cum afirma unii pe site, pot sa se organizeze si sa-i ajute pe grevisti ca altfel iepurasul nu ajunge si in casele lor, probabil ca a nins pe la cluj si s-a inzapezit omu si nu mai poate veni cu cashu

      Răspunde

Lasă un răspuns