Marțian l-a întors din drum pe Gherman și „secunzii” săi, jucătorii par să rămână pe poziții

martiannou

Dacă după meciul de la Reșița, dar chiar și la orele dimineții zilei de luni, antrenorul „Bătrânei Doamne” spunea că nu mai revine la Arad, după-amiază, lucrurile s-au schimbat. Stelian Gherman s-a întâlnit față în față cu Adrian Marțian, care l-a convins să mai lase de la el câteva zile și să se ocupe în continuare de pregătirea echipei „textiliste”. „Domnul Marțian a promis că va rezolva toate problemele urgente de la club până vineri, înainte de meciul de la Oradea. Am decis să-l cred pentru ultima oară, iar secunzii mei au făcut la fel. Costică Olariu și Vasile Sin revin și ei la program, însă rămâne de văzut dacă jucătorii vor accepta să se antreneze, dacă ei mai au încredere în domnul Marțian. Am discutat la telefon cu căpitanul George Neagu, mi-a spus că urmează să decidă la fața locului dacă se antrenează sau nu”, ne-a declarat Gherman în jurul orei 17.

În această seară, „principalul” clujean a intrat din nou în vestiarul „textiliștilor” unde, însă, a dat tot peste fotbaliști nemulțumiți de neplata salariilor restante și, prin urmare, au refuzat să-i asculte indicațiile. Cu excepția fotbaliștilor care au evoluat și în Valea Domanului, adică Horvat, Fl. Ardelean, Oltean, Gornic, Lazea și Popescu. „Alb-roșii” debutează în play-out vineri după amiază la Oradea, într-un meci ce s-ar putea dovedi decisiv în lupta pentru salvarea de la retrogradare, condiții în care orice zi pierdută poate fi fatală. Clasamentul de la care se pleacă în play-out este următorul:

  1. Olimpia S. Mare    10    6    3    1    14-6    21

  2. CS Mioveni    10    6    2    2    16-9    20

  3. FC Bihor     10    4    3    3    11-9    15

  4. UTA Arad    10    3    3    4    10-11    12

  5. Minerul Motru    10    2    2    6    12-13    8

  6. FC U: Craiova    10    1    3    6    5-20       6

22 Comments

Leave a Reply