Cu două zile înaintea meciului cu FC Botoşani, feroviarii şi-au prezentat noile echipamente.
Cel de acasă, alb complet, a fost deja folositîn meciul din Supercupă cu CSU Craiova, al doilea este vişiniu, iar al treilea este galben, cu şorturi negre. Sponsorul principal de echipament a fost păstrat de către feroviari, care sunt îmbrăcaţi de către Joma.
Directorul general al CFR-ului, Iuliu Mureşan, a spus că au trimis la UEFA lotul de jucători pentru tururile preliminare din cupele europene. Prima partidă va fi în Turul II preliminar cu suedezii de la Malmo, acasă pe 24 iulie și în deplasare pe 1 august.
Au venit Robert Ndip Tambe(24 ani, Adana Demirspor – camerumez), Andrei Radu (22 ani, Aris Limassol), Mate Males (29 ani, Rijeka – croat), Lang (25 ani, Dijon – maghiar), Giuseppe De Luca (26 ani, Atalanta – italian) și au plecat Gilvan, Boli, Vlad, Luchin, Duka şi Rus.„Chiar dacă au plecat şase şi au venit cinci, eu zic că avem un lot mai puternic decât anul trecut. Sunt jucători de valoare, dar campania de achiziţii nu s-a încheiat, s-ar putea să mai vină un fundaş central, dar de plecat mai puţin cred că o să plece. Au venit ceva bani în conturile clubului, dar am mers pe ideea de performanţă şi bugetul va fi cam la fel cu cel de anul trecut”, a spus Mureşan, în sezonul trecut CFR bazându-se pe un buget de aproximativ 10 milioane de euro.
Jucătorii lui Edi Iordănescu vor avea prime speciale în cazul în care vor ajunge în grupele Ligii Campionilor, fiind calculate inclusiv sume majorate dacă CFR-ul va ajunge în optimile Ligii.
„Fiecare jucător are un bonus pentru accederea în grupe şi un alt bonus dacă vom ieşi din grupe. Băieţii sunt acum fericiţi după câştigarea Supercupei, dar vom începe vineri un alt campionat şi întotdeauna începutul este unul cu emoţii. Îl avem pe Edi Iordănescu acum, un antrenor diferit faţă de Dan Petrescu, atât pe teren, prin ce face la antrenamente, dar şi în afara terenului. Şi clubul are un merit pentru că am păstrat nucleul de jucători, nu l-am pierdut decât pe Boli, iar noii jucători sper să se integreze cât mai repede. Cred că am făcut transferuri mai bune decât contracandidatele la titlu. Ne pare rău că nu l-am luat şi pe Budescu, dar a fost prea scump”, a recunoscut Mureşan.
CFR Cluj va juca vineri cu FC Botoşani, în prima etapă a noului sezon din Liga 1, meciul fiind programat de la ora 21:00.
sursa: cjsport.ro