Oprescu: „Am avut ceva dificultăți, știam că nu suntem în cea mai bună formă fizică”

oprescu

FC Olt s-a aflat la a patra deplasare în șase partide, iar Dan Oprescu susține că echipa sa a pierdut din prospețime. Tocmai din această cauză, slătinenii se temeau de meciul de la Arad, pe care – totuși – aveau să-l câștige la limită. „Știam că nu suntem în cea mai bună formă fizică după câteva deplasări lungi, precum cele de la Satu Mare, Reșița și acum Arad. Am jucat la capacitate maximă cam cum aceiași băieți și a intervenit o anumită oboseală. De aici s-au născut temerile mele și s-a văzut că nu am avut un meci simplu. În plus de asta, neluând loc pe bancă, nu mi-am putut impulsiona cum mi-aș fi dorit elevii și de aici și periodele de joc mai puțin reușite. Dar, de etapa viitoare revin la nivelul gazonului la un meci la fel de important pentru noi”, a spus tehnicianul oltenilor, care după eliminarea din  meciul de acasă cu CS U Craiova a primit două etape de suspendare din partea Comisiei de Disciplină a FRF.

Oprescu a vorbit și despre atmosfera sumbră din tribunele arenei „Francisc Neuman” în care „alb-roșii” evoluează după decizia SCU de a-i retrage drepturile federative FC UTA-ei SA: „E pentru prima oară când vin la Arad și întâlnesc o astfel de astmosferă tristă. Chiar ultima oară când am jucat pe terenul UTA-ei, spectatorii erau calzi și pătimași, acum nimic nu mai e ca înainte”. 

Chiar dacă a câștigat în față „textiliștilor”, FC Olt încă nu este sigură de locul său în play-out. De „vină” este Gloria Bistrița, care echipa lui Adrian Falub. „Trebuie să recunosc că speram măcar într-un rezultat de egalitate între Bistrița și ASA Târgu Mureș și implicit într-o distanțare a noastră pe un loc de play-off, dar iată că nu a fost așa. Dar, până la urmă, mai avem un meci acasă pe care trebuie să-l câștigăm și totul va fi bine”, a mai spus Oprescu după meciul din Calea Aurel Vlaicu și înainte de vizita bihorenilor lui Pelici.

Întrebat dacă nu se gândește chiar la promovarea în Liga 1 după probabila calificare în play-off, Dan Oprescu a zâmbit amar. „Din punctul meu de vedere, regulamentul este făcut prost. Fiindcă noi în iarnă eram pe locul 8 sau 9, nu am fost chemeați să ne depunem dosarul de licențiere. Doar primele cinci clasate au fost invitate și nu e normal acest lucru. Dar regulamentul e greșit și în privința sistemului play-off, play-out. Am înțeles că Jiul Rovinari are o penalizare de 11 puncte. Știe cineva cu ce puncte intră această echipă în următoarea fază a campionatului? Sunt total de acord cu Gabi Balint care a spus că acest sistem e prost făcut și ar trebui schimbat”, a mai punctat fostul mijlocaș al Telecomului.

4 comentarii


  1. Mai cioflingarilor,de ce nu spuneti adevarul ? Adevarul este ca ati facut un aranjament,care sa va convina la ambii,ca sa va puteti vedea si de fotbal si de pariuri. Oare DNA nu urmareste divizia B ?

    Răspunde

  2. suntem prostii prostilor degeaba am facut blat…dak bate bistrita la satu mare merge bistrita in play off si vine satu mare cu noi(o puncte am facut cu ei).vai de p u l a noastra

    Răspunde

  3. Sa dea D-zeu sa n-ajungeti slatineni in play-off daca v-ati bucurat de cele 3 puncte prin care s-a mai terfelit numele UTA !Doamne strica planul la ambele echipe daca nu au jucat pe cinstite !

    Răspunde

Lasă un răspuns