Ovidiu Şerban mizează în continuare pe rugby: “Rezultatele sunt normale, la nivelul susţinerii pe care o avem”

serbanDivizionara secundă de rugby a Aradului continuă să creadă că vor veni şi mai vremuri mai bune. Până atunci, CSU Arad încearcă să crească în Divizia Naţională, acolo unde nivelul este destul de bun, dar totuşi departe de pretenţiile din Superligă. Directorul clubului universitar şi practic omul de numele căruia se leagă rugby-ul în Arad, Ovidiu Şerban, este realist şi recunoaşte că echipa nu poate depăşi, în condiţiile actuale, acest nivel:

Stabilitate financiară, dar bani prea puţini pentru promovare

Suntem cu salariile la zi, băieţii au facultate, masă şi casă, la Arad sunt condiţii bune, nimeni nu se poate plânge, cu toate că unii încearcă să ne denigreze. Există o stabilitate, dar totuşi banii sunt puţini, bugetul e doar de 3 miliarde, cât alţii primesc doar de la Primărie, rezultatele sunt normale la nivelul susţinerii pe care o avem. Ca să vă dau un exemplu, vineri nu avem unde să ne antrenăm, iar a doua zi am meci cu Poli Iaşi acasă”, spune Ovidiu Şerban, dezamăgit că nu poate aduce echipa din nou în Superliga Naţională, acolo unde acum câţiva ani Aradul emitea pretenţii la titlu.

Trei jucători în loturile naţionale

“Fără bani, nu am cum să aduc jucători de valoare şi atunci asta ne ţine pe loc, pentru că practic nu se retrogradează, eşalonul trei fiind la nivel de amatorism. Probabil o să jucăm în acest aşa-zis play-out şi o să ne scăldăm în continuare în acest campionat. La toate problemele se mai adaugă şi arbitrajele, care sunt cum sunt…Şi acum la Năvodari am avut doi mărginaşi din Constanţa, care erau tot cu steagul pe sus, ce să mai vorbim…“, mai spune Şerban. Chiar şi în condiţiile actuale, CSU Arad are trei jucători la loturile naţionale, iar mulţi alţi “internaţionali” s-au format în cadrul unui club care încearcă să ducă mai departe tradiţia unui sport cu un impact deosebit la nivel mondial.

Invitaţie la meci: sâmbătă, ora 10, cu Poli Iaşi

Nu trebuie uitat că la Arad au crescut şi s-au format foarte mulţi jucători de valoare, componenţi ai loturilor naţionale. Continuăm să creştem jucători şi acum, avem doi băieţi la lotul de rugby în 7, Ţepurică şi Ghiur, plus Lionti în naţionala de sub 18 ani, recent medaliată cu bronz la Campionatul European”, a conchis Ovidiu Şerban. Revenind la CSU Arad, să spunem că “studenţii” pregătesc meciul de sâmbătă, ora 10, din Sânicolau Mic, cu Politehnica Agro Iaşi, contând pentru etapa a 5-a a Diviziei Naţionale. Trupa pregătită de Marian Grindei ocupă locul 6 în clasament, cu 5 puncte după 3 meciuri.

 

Leave a Reply