Popescu, căpitan în premieră: „Scopul meu este să am cât mai multe meciuri în picioare”

poperesVineri, în Valea Domanului, în lipsa lui Neagu, Apostu sau celorlalți fotbaliști cu experiență, tânărul fotbalist a purtat în premieră banderola de căpitan al „Bătrânei Doamne”. „Nu am refuzat să mă deplasez la Reșița, fiindcă scopul meu la UTA este să joc cât mai mult, să am meciuri în picioare. Pe de altă parte, țineam mult să evoluez în orașul meu natal, poate să demonstrez că există și reșițeni de valoare în circuitul ligii secunde. Am și fost felicitat de niște persoane după meci, dar nu a fost vorba despre cineva important de la club”, ne-a mărturisit tânărul utist, care a plecat la Jimbolia acum 5 ani de la Muncitorul Reșița.

Acesta consideră că în formulă completă „Bătrâna Doamnă” putea câștiga în fața „roș-negrilor” pregătiți de frații Pană. „Chiar și cu echipa foarte tânără cu care am evoluat vineri le-am pus probleme gazdelor, dacă jucam toți eu zic că puteam pleca cu toate punctele. Să nu uităm că la 1-0, eu și mai ales Trabalka am avut ocazii importante de gol, iar Reșița s-a distanțat decisiv de abia în ultimele zece minute”, a adăugat Popescu, care mai spune că nu știe încă dacă va participa la programul normal al echipei sau se va alătura colegilor săi nemulțumiți de pasivitatea lui Marțian la multitudinea de probleme din Calea Aurel Vlaicu.

16 Comments

Leave a Reply