Roland Balaj: „Bateriile, forța și puterea s-au terminat la pauză”

roli balajRoland Balaj, managerul și „sufletul” trupei din Șofronea, a preferat să rămână pe bancă în această seară, lăsându-i pe mai tinerii săi colegi să simtă bucuria unui meci pe Francisc Neuman. „Poate că scorul e exagerat după ce am văzut, din locul în care am stat, dar victoria nu poate fi contestată”, a glumit managerul Aqua Vest-ului. În aceeași ipostază cu Roli s-a regăsit un alt „greu” al echipei din localitatea ce dispune de unul din cele mai frumoase ștranduri termale din județ: Florin Arhilie a privit și el de pe margine duelul, iar la începutul meciului s-a întreținut cu Roland Nagy, cei doi având punct comun, pe vremuri, Motorul Arad!

„Un meci cu istoric simplu, am încercat să limităm proporțiile. Ne-am apărat, am încercat să luăm cât mai târziu gol, știam că după primul urmau mai multe. Ne-au ținut bateriile, forța, puterea până la pauză. Iar după un eurogol s-a rupt și concentrarea. Căzând fizic, au venit și celelalte goluri. Am mai și pierdut un jucător, accidentat (Gherasă), iar alții doi au fost în pioneze. Noi avem luptele cu cei din zona noastră. Sărbători fericite la toată lumea!”, a transmis Roland Balaj.

One Response

Leave a Reply