S-a stins Carol Weichelt, portarul UTA-ei din ultima finală a Cupei României

weicheltFamilia utistă a aflat cu tristețe că s-a stins portarul Carol Weichelt. Avea 72 de ani goalkeeper-ul care străjuise poarta alb-roșie între anii 1961 și 1966.

În ultimul său sezon la UTA, pe 17 august 66, a fost între buturi la ultima finală jucată de Bătrâna Doamnă în Cupa României, pierdută de arădeni în fața Stelei cu 4-0. „Era un băiat foarte cuminte și un coleg de echipă foarte bun. Dumnezeu să-l odihnească!”, l-a evocat Christos Metskas, coleg de echipă cu Weichelt la UTA. Poarta arădeană a împărțit-o cu Narcis Coman, Vasile Gaboraș sau Ion Vasile. Pentru aducere-aminte, formația utistă din acea finală de Cupă: Weichelt – Biro, Chivu, Metskas (Petschovsky III), Igna – Jac, Floruț – Pantea, Domide, Țîrlea I, Axente. Antrenor – Nicolae Dumitrescu.

Pe urmele tatălui

„Grecul” și-a amintit că vechiul său camarad era „os de fotbalist”. Într-adevăr, Carol Weichelt senior (născut în 1906) a evoluat pentru SG Arad (Societatea de Gimnastică Arad), Clubul Atletic Timișoara și Clubul Atletico Oradea (CAO). În 1924 a fost selecționat în echipa națională a României pentru un meci cu Cehoslovacia, pierdut de „tricolori” cu 4-1, scrie profesorul Tiberiu Ţiganu în „Istoria ilustrată a fotbalului arădean”. Seniorul îmbrățișase, după retragere, meseria de fotograf, cum își amintește și Viorel Musca, reputatul fotograf arădean.

Ultima întâlnire

Utiștii de altădată s-au bucurat să-l aibă în mijlocul lor exact în urmă cu doi ani, cu ocazia unui meci de old-boys jucat la Olari. „A fost alături de noi, avea și o gospodărie acolo, iar după meci a urmat repriza amintirilor, împreună cu vechii colegi de echipă – Domide, Biro, Axente și ceilalți”, a rememorat Ionel Costin, vicepreședintele Old-boys UTA.

uta anii 60

[UTA în prima jumătate a anilor 1960. Sus: Weichelt – Șchiopu – Metskas – Petschovsky III. Mijloc: Bakos – Pantea – Donciu – Țîrlea I – Jac – Biro – Floruț. Jos: Axente] * din albumul lui Christos Metskas

Carol Weichelt va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 5 aprilie, ora 12,00, la cimitirul Eternitatea.

Acolo, aproape de UTA…

Dumnezeu să-l odihnească!

7 Comments

Leave a Reply