Toate doamnele vă doriți să arătați cât mai bine posibil iar tenul feței este deosebit de important, dar programul de multe ori încărcat nu vă lasă timp pentru a avea grijă de voi. Cu toate acestea, există câteva sfaturi ușor de urmat, care nu vă vor dezamăgi și care nu necesită mult timp.
Iată mai jos câteva dintre cele mai eficiente tratamente faciale ce se pot face acasă și care consumă un timp minim dar va face pielea feței să arate și să se simtă perfect.
Mască de ceai verde
Dacă visezi la îmbunătățirea tenului și la eliminarea ochilor umflați și a cercurilor întunecate sau în cazul în care pielea este sensibilă la lumina soarelui și ai început să observi riduri, această mască este o necesitate pentru tine. Vei avea nevoie de doar jumătate de ceașcă de argilă bentonită, o treime dintr-o cană de oțet de mere și o treime dintr-o ceașcă de ceai verde. Le amesteci împreună, adaugi 5 picături de tămâie în ulei esențial și 5 picături de ulei esențial de lavandă. Se amestecă până se ajunge la o consistență cremoasă. Aplici masca timp de 20 de minute, apoi se spală fața.
Mască hidratantă cu banane
Această mască facială naturală îți va înmuia, îți va hrăni și îți va hidrata pielea. Pur și simplu trebuie să tai o banană medie în rondele foarte subțiri pe care le lași pe față timp de 20 de minute. Apoi speli fața și obții un sentiment de prospețime cu un miros frumos. Poți adăuga, de asemenea, o lingură de miere și zece picături de suc de lămâie și o aplici timp de 15 minute. Poți utiliza această mască pentru a-ți hidrata și a-ți îmbunătăți pielea.
Mască exfoliantă
Poate arăta un pic înfricoșător atunci când o aplici, dar vei observa rezultatul imediat după prima utilizare. Pielea ta va fi curată, moale și strălucitoare! Doar se ia un pachet de gelatină, se adaugă două picături de ulei esențial de eucalipt și o jumătate de lingură de oțet de mere și se amestecă ingredientele. Se pune amestecul în cuptorul cu microunde timp de 10-15 secunde. Pui masca pe față, evitând zona ochilor, timp de 5-10 minute. Apoi o scoți cu spălare cu apă caldă. Dacă ai pielea uscată, se aplică și o cremă hidratantă.
Mască împotriva acneei
În cazul în care pielea ta este grasă și ai acnee, această mască este perfectă pentru tine! Ingredientele active vor merge adânc în porii pielii pentru a curăța murdăria și a da un ten perfect. Se combină o lingură de cărbune activ și o lingură de argilă bentonită. Se încălzește un sfert de ceașcă cu apă și se toarnă peste cărbune și argilă. Se învârte amestecul cu o lingură de lemn, se adaugă câteva picături de ulei de arbore de ceai, și se amestecă din nou. Amestecul final trebuie să fie ca o cremă groasă. Aplică-l și lasă-l timp de 15-20 de minute sau până când masca s-a uscat, apoi, clătește-l și aplică o cremă hidratantă.
Mască de lapte și miere
Această mască antibacteriană (datorită amestecului de lapte și miere) se va potrivi dacă ai pielea uscată. Se amestecă o lingură de lapte cu o lingură de miere și se aplică pe fața spălată în prealabil. Se dă jos cu apă călduță după 15 minute.
Mască facială cu fulgi de ovăz
Pentru a face această mască, se amestecă patru linguri de ovăz cu o lingură de miere pentru a hidrata și pentru a îmbunătății structura măștii. Apoi se adaugă un ou și se amestecă toate ingredientele. Câteva picături de suc de lămâie vor face ca măștile să fie mai eficiente în caz că pielea este grasă. Lasă-l timp de 15 minute și scoate-l prin clătire cu apă caldă. O mască de ovăz este o modalitate ieftină de a netezi și de a-ți înmuia pielea și de a te face să te iubești și mai mult.
Mască de iaurt cu căpșuni
Se amestecă două căpșuni coapte cu o linguriță de miere și o linguriță de iaurt. După amestecarea tuturor ingredientelor, se aplică masca timp de 15 minute. Apoi se spală ușor fața, care a devenit luminată și hidratată. Aceasta mască este bună și în lupta cu acneea.
Mască revigorantă cu lămâie
Pentru a curăța și împrospăta pielea și a elimina celulele moarte, se stoarce sucul de la o lamâie si se adaugă un sfert dintr-o cană de ulei de măsline. Aplici masca timp de 10-15 minute, apoi clatești. Uleiul de măsline este bogat în antioxidanți care hidratează, iar lămâia va lumina pielea.
Mască împotriva părului nedorit de pe față
Toată lumea are păr pe față, mai mult sau mai puțin. Pe o piele mai închisă, cu atât este mai vizibil părul dar există și unele femei cu fața palidă care au această problemă. Poți încerca această mască plină de vitamine și vei observa că părul crește mai lent. Va trebui să amesteci o lingură de fulgi de ovăz, două linguri de miere, și două linguri de suc de lămâie. Se aplică amestecul timp de 15-20 minute și se spală fața cu apă caldă.
O mască de la Kim Kardashian
Pentru această mască, va trebui să combini patru pungi de ceai de hibiscus cu două cești de apă fiartă. Adaugă două linguri de gelatină de alge și amesteci. Apoi, după răcire se aplică pe față timp de 20-30 de minute această mască bogată în antioxidanți. Apoi se spală bine fața.
Aceste măști simple, vor aduce un pic de magie pe fața ta ca să te simți mai bine și te iubești mult mai mult! Pentru că nu e nimeni la fel de frumoasă ca tine!