Țoca: „Lipsă de comunicare la golul Sebișului”

Obligat de suspendarea lui Bier, Adrian Abrudean a trecut de la apărarea în trei fotbaliști la cea în patru în derby-ul cu Sebișul. Unul dintre cei doi fundași centrali a fost Bogdan Țoca, fotbalistul bihorean sosit în această iarnă la Ineu. „M-am integrat rapid în echipă, băieții m-au primit bine, acum așteptăm meciurile următoare cu interes. E foarte important să joc meci de meci la vârsta mea, să cresc în valoare”, a precizat fotbalistul de 23 de ani.

Miluță Blănaru a plecat chiar lângă înaltul fundaș central la faza golului ce a trimis toate punctele la Sebiș. „A fost neînțelegere, lipsă de comunicare, neatenție. Portarul mi-a spus să dau în minge, eu am crezut că va interveni el și până la urmă s-a născut acel gol ce ne-a condamnat la o înfrângere nemeritată. Dar, chiar și așa, ne-am calificat în play-off, iar asta e cel mai important atâta timp cât ne-am îndeplinit obiectivul. Ceea ce vom avea de făcut mai departe vom afla după ședința de luni”, a mai spus Țoca, aflat și în centrul unei faze de gol spre finalul primei părți. „Mi-a venit mingea în spate și a trebuit s-o reiau slab cu câlcâiul. Păcat, poziția era bună pentru un gol c ear fi schimbat soarta partidei”, mai crede zărăndanul.

Lasă un răspuns